Laura Cosoi, la un pas de moarte: „Nu am avut nici centură și nu am avut niciun instinct să mă prind de ceva”

23 05. 2017, 14:22

Laura Cosoi se poate considera o persoană împlinită. Are un soț care o iubește nespus de mult și face ceea ce îi place. Are un blog, a lansat o carte de bucate “Rămâi la masă”, care a câștigat unul dintre trofeele celei mai mari competiții din lume, dedicată cărților de bucate. Însă, în urmă cu mai mulți ani, Laura a trăit o tragedie care era să îi curme viața.

“Am suferit un accident de mașină crunt, în care era să-mi pierd viața, eu fiind în dreapta. Am avut o contuzie abdominală, m-am lovit și la cap. Am sărit practic în prăpastie, de pe niște serpentine din Iași. Ne-am oprit în copaci. Nu am avut nici centură și nu am avut niciun instinct să mă prind de ceva. Am văzut tot.

Când eram în aer, am realizat că am sărit. Oricum, nici după nu am realizat cât a fost de grav. Eu am sunat-o pe sora mea să vină să mă ia, în loc să sun la salvare. De atunci viața mea s-a schimbat radical. Dar nu din cauza acelui accident.

După aceea, tot ce s-a întâmplat m-a dus în altă direcție, fără să premeditez sau să-mi fi dorit vreodată”, povestește Laura.